Buzduganul cu trei peceti online dating

Rated 3.97/5 based on 961 customer reviews

Eliminarea acestor reglementări din Legea Cinematografiei ar face ca repartiţia subvenţiilor să fie făcută echitabil, fără a ierarhiza din start, în mod discriminatoriu, filmele şi realizatorii şi, nu în ultimul rând, de a da şansa mai multor realizatori (în special cei tineri) de a face film.Rep.: Cât costă în medie facerea unui film independent, scurt metraj, lung metraj? Unele sunt subvenţionate în procent de 60‑80% de către CNC, altele, filmele INDIE pe care le promovează festivalul IPIFF iniţiat de Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România al cărui preşedinte sunt, sunt produse cu mijloace proprii (financiare şi materiale), cu prietenii şi cu foarte multă prietenie.Care a fost cel mai ieftin film de acest gen de care aveţi cunoştinţă? Filmele cu subvenţie de la CNC ajung la un buget mediu (Între locul 1 şi 8 din clasament) de 250.000‑300.000 euro.Filmele cu adevărat independente (filmele Indie), nu depăşesc 50.000 de euro (în care diferite echipamente sau servicii sunt obţinute prin prietenie sau sponsorizări iar majoritatea realizatorilor – actori, regizor, director de imagine, scenograf, pictor de costume, etc. Din păcate, cu toate eforturile producătorilor, filmul românesc ajunge foarte greu la public.Şi nu din prejudecata că nu merg la film românesc „din principiu“, ci din faptul că nu au unde să‑l vizioneze.Din peste 560 de săli de cinema în 1989 au rămas în jur de 36 de cinematografe în toată ţara. La Mall‑uri, filmul românesc nu este programat decât la orele ‑. În ţările Europene şi mai ales în Franţa, distribuitorului de film îi sunt compensate de către stat pierderile la încasări în momentul când difuzează film autohton.Acum, după câteva luni de la instalarea a nu ştiu câtelea ministru al Culturii, încă nu a fost desemnat un secretar de stat care să se ocupe de cinematografie, să semneze o metodologie – norme de desfăşurare a concursului de proiecte cinematografice care nu s‑a mai ţinut de aproape un an… De‑a lungul timpuluiau apărut fel şi fel de reglementări, formule de calcul, punctaje acordate scenariului, regizorului, producătorului, pentru a se obţine o ierarhie, un clasament pentru acordarea subvenţiilor pentru producţie în urma concursului de Proiecte Cinematografice la CNC.

Exisă un Fond Cultural Naţional care selectează şi finanţează proiecte de inters naţional.Apărută în 1997, Legea Cinematografiei punea CNC‑ul în subordinea directă a Primului Ministru iar Preşedintele CNC avea grad de Subsecretar de Stat (aidoma CNC‑ului francez).Îmi amintesc de Greva foamei facută de cineaşti imediat după ’89 pentru a nu mai aparţine de Ministerul Culturii… Nu e timp pentru noi, altele sunt problemele importante pentru ţară. Întorcându‑mă la partea practică, aş schimba câteva articole din Legea Cinematografiei privind modalitatea de finanţare a proiectelor de film.Rep.: Poate fi cinematografia butonul de resuscitare a sentimentului naţional românesc, de reafirmare a identităţii neamului nostru? Cehia, Polonia şi Ungaria produc filme istorice de succes cu teme din interior şi de prin alte părţi.Să dau un exemplu: în Polonia anilor 2000, un uriaş succes au avut ecranizările romanelor istorice „Quo Vadis“ şi „Prin foc şi sabie“ scrise de Henryk Sienkiewicz.

Leave a Reply

  1. russsiadating com 12-Aug-2017 18:50

    Get ready boys and girls because you are going to see lots more of her very soon.

  2. dating from ukraine 29-Jun-2017 07:22

    L’epitelio di rivestimento si presenta talvolta ulcerato, talora ispessito con impronta acantosica.

  3. dating fsm meet site 23-Oct-2017 23:29

    All these links are our website partners and friends.

  4. mom sexi boys fuckigs all video 03-Dec-2017 06:00

    I have never been faithful to anyone I've ever been with. Something in your head tells you it's okay to cheat.